Super-Tolo :)

Lumea lui Ba si Bre
de Catalin Tolontan
Criza are şi partea ei bună. O găsiţi exprimată cu un umor trist, de către Dan C. Mihăilescu: “Lăsaţi criza în pace! Ea nu ne vrea răul! Criza ne responsabilizează, ne solidarizează, ne recalibrează”.

Şi mai e ceva. Acum pietrele zboară într-o altă direcţie decît în cea consacrată. Dintr-o dată, Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Traian Ungureanu, Mircea Mihăieş sau Mircea Cărtărescu nu mai sînt obiect predilect pentru vînătorii lor. Băşcălia la adresa intelectualilor s-a transferat către bancheri, oamenii din BNR şi, în general, către mediul economic.
Dar se vor întoarce! Nu poate rămîne anul neîncununat. O lucrare trebuie dusă pînă la capăt. Ţintaşii vor reveni.

Pînă la os
Aşadar. Anul acesta am aflat că Horia-Roman Patapievici e un scriitor obscur, cifrat şi un manager catastrofal al Institutului Cultural Român.

Că Mircea Cărtărescu e un poet eşuat într-un scriitor ale cărui cărţi fie nu au succes la public, ci doar la critică, cazul “Orbitor”, sînt deci simandicoase, fie au prea multă priză la public, “De ce iubim femeile”, ceea ce dovedeşte un populism jenant pentru un calofil.

Şi tot aşa, om cu om şi femur cu femur.

Campania are o miză simplă. Trebuie să ne intre în cap: în România nu există elite! Nu există oameni care să fi contat ca modele publice în ultimele aproape două decenii. Nu există o cultură a diferenţei, toţi sîntem la fel. La fel de modeşti, desigur!

Unde sînt creaţiile lor?
Ştiţi ce e, totuşi, ciudat în această nivelare programatică? Lipsa unei propuneri.

Să acceptăm, de dragul reducerii la absurd, că oricine ar fi reuşit, în locul lui Gabriel Liiceanu, să facă din Editura Politică ceea ce azi este Humanitas. La urma urmei, e clar că “Bunul gust al libertăţii” e pe toate drumurile în România . Trăim din plin asta în ultimele două decenii!

Dar unde putem găsi editura dezvoltată de cei care azi îl critică pe Gabriel Liiceanu? Sau unde sînt textele care să intre în cultura urbană şi să circule din mail în mail, parcă în ritmul anotimpurilor, aşa cum călătoresc de ani de zile, între prieteni, frazele lui Andrei Pleşu?!

În ce credea Amy?
Fie, Horia-Roman Patapievici este neiertător cu defectele românilor! Dar unde sînt volumele calde şi optimiste ale celor care îl măscăresc, în ziare sau pe tv?!

Şi unde sînt articolele cu altă temă decît Traian Ungureanu scrise de adversarii viscerali ai lui Traian Ungureanu? Analizele lui despre lumea contemporană obosesc desigur, aşteptăm puncte de vedere serioase, nu precum aceasta în care să se întrebe în ce credea stewardesa Amy! Ce treabă avem noi cu Amy?

Timorare
Interesul politic imediat este doar paravanul, nu mobilul real al atacului la adresa intelectualilor. Băsescu vine şi pleacă. Partidele alternează la putere. Dar o societate fără repere este scopul subliminal al campaniei.

Demolatorii de elite vor ca argumentul să fie înlocuit de CAPS LOCK, iar dezbaterea publică să fie purtată cu “bă”, “mă” şi la un nivel timorant pentru partener. Dacă e nevoie de ceva poze cu stewardese, vor veni şi acestea! Să domine cine vorbeşte mai tare, cine scrie mai apăsat, cine are tupeu!

Ni se propune o lume în care, după ce Andrei Pleşu a scris astfel despre Valentin Stan, e firesc şi amuzant ca acesta să-i răspundă aşa.

Lumea lui Bă şi Bre!